Ca din senin, Lacrimile norilor s-au pravalit din nou, Pe obrazul secatuit al celor arsi de dor. Lasand deoparte povara arsitelor Florile- si revarsa parfumul in eterul gradinilor. Ce fericite sunt ca s-au adapat cu-n sarut! E precum bucuria venita din lucrul marunt… Dar eu, eu din care izvor sa-mi adap cuvintele, Sa-mi inund soaptele, revarsandu-mi dragostea Precum picaturile racoritoare, asupra secetei din noi? Dar mai bine sa nu caut izvoare, Sa nu revars ploi de cuvinte… Sa umblu mai bine desculta, Luand aminte la roua din fiecare floare, Sa ma trezesc strigand: te iubesc, ploaie!
(Geladumi)
