Ghiveci calugaresc

M-am dus azi, ca o scufita

Colo jos, in gradinita,

Sa culeg dupa dorinta

Vreo opt rosii, trei ardei,                                                                                                               Pastarnac si morcovei,

Bame, cimbru, busuioc,

Roinita, parfum de foc,

Colo si o vanataie,

Cam umflata, dar se taie,

Patrunjel d’ala-ncretit,

Ia uitati cum am venit!

Cu un cos pan’ la refuz

Si n-am pus in el harbuz

Fiindca nu mai incapea

Si inca mai trebuia

Sa culeg cate ceva…

La fructe, merg mai incolo,

Ca… deja e ora noua

Si daca mai zabovesc,

Yoc, ghiveci calugaresc!

Si de-ati sti de cand poftesc…

Dar am stat cu ochii-n soare

Asteptand sa am si bame,

Sa le pun ghiveciului,

Sa-l fac ca la mama lui!

Gata vorba, ma apuc

Sa va spun cat mai pe scurt,

Sa va-nsir din ce il fac

Pana tre’ sa-i pun capac .

Ingrediente:

1 kg. de cartofi

4    cepe mari

3 morcovi

2 pastranaci

1 dovlecel mare

o vanata mare

500 grame bame

3 rosii mari, carnoase

3 ardei, eu am avut gras si kapia

o bucata de varza tocata, cam 200 grame

3 tije de telina cu frunze cu tot

100 grame de boabe de mazare

250 grame fasole pastai

500 ml. suc de rosii

sare, piper, cimbru, foi de dafin

un ardei iute, eu am pus fulgi de chili

o legatura patrunjel

o legatura marar

75 ml. ulei de masline, merge si de fl.soarelui

3 catei mari de usturoi

2 foi de dafin

Mod de preparare:

Se spala zarzavatul, se curata  ce e de curatat. Se toaca ceapa solzisori si usturoiul marunt..  Ardeiul, dovlecelul, vanata, rosiile (decojite) , cartofii se taie cubulete  cam de 2 cm.  Morcovii si pastarnacii se taie rondele. Fasolea pastai se curata, se rupe in bucati.  Bamele se curata cu grija de cotor si se oparesc intai in apa cu sare si otet, o ceasca de 100 ml. pentru a nu mai fi gelatinoase, dupa care se taie in bucati de 2 cm lungime. Atentie, bamele trebuie manipulate usor fiindca se desfac in fasii daca se procedeaza altfel. Varza se toaca obisnuit, dar nu fin. Verdeata se toaca in mod obisnuit.

Se pun la sotat intr-o cratita incapatoare ceapa si usturoiul. Dupa ce sticlesc un pic se adauga ardeiul, morcovul, pastaranacul, vanata, dovlecelul.

Se lasa sa se inmoaie si acestea un pic, dupa care se adauga cartofii, mazarea, fasolea  si bamele. Se mesteca binisor si dupa cateva minute se adauga rosiile si sosul de rosii, sau suc, ce aveti.Se adauga si o parte din verdeata, restul pastram pentru final.

Se omogenizeaza totul mestecand cu lingura pana jos si se lasa sa dea in clocot. Din acest moment sunt doua variante de urmat: sa se lase cratita pe foc si sa se fiarba la foc molcom ghiveciul (eu nu am facut asa niciodata) sau sa-i adaugam si piperul, foaia de dafin, cimbrul, amestecam, ii punem capac si sa dam cratita pentru o ora la cuptor.

Eu am mostenit de la mama obiceiul sa-l  fac scazut bine la cuptor si asa place tuturor, pastrez in cufar obiceiul! 🙂                                                                                                          Gata, s-a facut si ii adaugam verdeata pastrata.

Scoatem vinul de la rece, ca merge tare bine ( chiar daca e mancare de post) si ne pregatim de un ospat de exceptie…pentru noi e o adevarata sarbatoare atunci cand avem la masa acest ghiveci in care-si dau mana intr-un mod atat de armonios si prietenesc toate natiile din gradina, zapacindu-ne papilele si facandu-ne sa ne intrebam intruna de la care din ele vine gustul acela inconfundabil. Sa vedem, de la care o veni, privind un detaliu.

Eu am mancat doua portii d’astea si tot nu am reust sa -mi dau seama…

Dar nu-i nici o graba…un pic de mister nu strica! Am toata viata inainte… Nu-mi ramane decat sa-mi fac mici bucurii in fiecare zi si s-o traiesc bucurandu-ma  de lucrurile care imi plac. Si Doamne, sunt atat de multe! Si sa fie clar, am zis, imi place la nebunie ghiveciul calugaresc, declar public faptul ca il iubesc, sa se stie ca ii sunt fidela !                                     Cred ca si voi il iubiti, hai, ziceti,  nu se poate altfel, pentru ca e prea bun!

Sa aveti pofta, ca e vremea lui si nu uitati,  trece vremea…

Anunțuri

2 gânduri despre „Ghiveci calugaresc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s