E iarna, e zapada si e ger, Dar ne vegheaza-o stea, de sus, din cer. Si nu simti frigul fiindca a rasarit Luceafarul pe cer, e neclintit!
Din nou 15 ianuarie a venit Luceafaru-i la fel de stralucit! Pe cer vezi o puzderie de stele, Dar una-i nepereche printre ele!
Ce alba si frumoasa este neaua! Veniti, copii, sa recitam “La steaua!” Priviti, teiu-i pustiu, ca un sihastru, Hai, ziceti ”lacul codrilor albastru”!
Imaculata-i si stralucitoare, Of, “de-as avea si eu o floare” I-as pune-o printre ingeri, la picioare, Purtata-n cioc de “siruri de cocoare”.
Din ceruri necuprinse, Canti ca o primadona… Si cantecele tale-s “Venere si Madona”.
Celestial e-n jur Si-oricat de ger e-afara Eu te astept mereu, “Pe aceeasi ulicioara”.
Ti-as spune un poem Sa ma ai in amintire, Dar ma auzi tu, oare ? ” „Departe sunt de tine”!
O, cata stralucire ! Sa-ti cant imi vine cheful… Ce-ai zice sa auzi : „Cu penetul ca sideful”?
Imaculat e totul Si e pustiu prin vii… Suspinul ti-l aud Cand spui”De ce nu-mi vii?”
Prin frigul nemilos Vad triste ramurele, Ce-ascund , visand frumos, ” Somnoroase pasarele”.
Si-acolo-n codru des Craiasa mandra este, Alaturi de Calin Din “file de poveste”.
Iti simt aevea pasii, Pe unde tu ai fost… Mai stii ca ai trecut „Pe langa plopii fara sot”?
Iti amintesti, Mihai, Cand pe poteci umblai, Pe bratul drept dormeai, Caci tu, „fiind baiet, paduri cutreierai” ?
Tu stai asa de sus, Sa ai buna vedere , Sa vezi ” Freamat de codru ” Sa-i reciti ” Revedere ” .
“Cand amintirile” Te-au potopit cu dorul, Tu, lasa-ti stelele , ” Hai in codru, la izvorul” !
Pe toate le-ai cantat Cu vers neegalat Si crezi acolo, sus, Ca ai putea fi uitat?
Sau crezi ca cineva, Ar indrazni vreodata Sa-ti ceara “Lasa-ti lumea ta uitata?”
Azi, te slavim, dar tu, “Aveai un singur dor” Dar nu stiai atunci Ca luceferii nu mor?
Tu n-ai stiut ca locul Ti-e harazit printre stele? O, tu, astru preasfant, Vegheaza-ne dintre ele!
Ai grija, tu, de-acolo, Luceafarul meu bland, De codru si de stele, De luna , de pamant…
Si nu lasa sa piara Nici raul si nici ramul, Nici codrul si nici teiul, Caci astea ne sunt neamul !
P.S.
Ma plec si ingenunchi in fata ta, Luceafar bland, pentru a mea-ncercare De-a-ti scrie versuri, tie, Imi cer iertare! Si sper sa-mi dai crezare, C-am scris cum am simtit… Infima-s eu, un nimeni in cetate, Pe cand tu esti cat o eternitate!
Gela Dumi
cufarul cu bucurii 
Imi plac foarte mult,Am facut si eu odata.
🙂
m-ati facut ..sa imi doresc sa fiu iar copil!!..sa am timp sa citesc…si sa ma bucur de fiecare rand citit in goana cunoasterii!
Va multumesc!! am citit totul cu o mare emotie si bucurie in suflet….
Si eu imi doresc timp liber pentru citit, Mariana, poate si pentru scris, dar timpul imi este tot mai potrivnic si nu reusesc sa fac tot ce imi doresc, din pacate! Ma bucur pentru ca ti-am starnit curiozitatea si emotia, pentru ca stiu ce om sensibil si bun esti si cuvintele tale sunt pretioase pentru mine.
Atat de frumos!
Ma bucur ca ti-a placut, Oana! Intr-o vreme in care se scriu atatea enormitati despre marele poet, e o bucurie sa cunosc tineri care apreciaza ceea ce trebuie apreciat la Eminescu-OPERA SA!Stiu ca tineri ca tine il vor lua cu ei si il vor duce mai departe, ca merita!
scris din suflet, pentru suflet! frumos!
Adevarat!
Bine-ai venit pe blogul meu! Scuze pentru raspuns intarziat, dar mesajele tale au intrat in spam si abia acum le-am depistat! Te mai astept , dar nu oricum, cu bunatati in cufar! 🙂
M-a impresionat mult dragostea ta pentru marele nostru Eminescu, mi-a plăcut ideea, şi sensibilitatea cu care scrii.
Ideea a venit din dorinta de a-i motiva pe copii sa-l citeasca pe Eminescu…A fost o trcere in revista mai altfel!