Mancare de gutui

Incurajata de succesul  avut de placinta cu mere si gutui care a disparut in  primul sfert de ora dupa ce a fost taiata, am continuat aventurile culinare cu eroi din lumea toamnei si anume, tot gutui! O sa ziceti ca mi s-a urcat succesul la cap, dar va contrazic, doar amintirile ce ma napadesc privind gutui in fereastra sunt de vina. Astazi, venind de la serviciu, o vecina exact asta facea, aseza gutui la fereastra…La fel facea si bunica Marioara in fiecare toamna, aseaza gutui la toate ferestrele si ne facea diverse dulciuri simple, dar bune pana la sarbatorile de iarna. Mancarica asta de gutui era ceva special, ne-o pregatea mamaia in ajunul Craciunului si-o mancam calduta cand ne intorceam de la colind. In amintirea acelor vremuri minunate,  am gatit-o si eu azi, la fel ca bunica mea materna.

Ingrediente:

4 gutui medii                                                                                                                                            5 linguri de zahar
2 linguri amidon alimentar (se poate inlocui cu faina)
50 ml. ulei (de samburi de struguri am avut eu)
un baton de scortisoara
1/2 litru de apa
un praf de sare

Mod de preparare:

Se spala gutuile cu un buretel  nou pentru a se inlatura in totalitate puful. Se curata de casuta lemnoasa a samburilor, se taie felii de un centimetru grosime. Zaharul se caramelizeaza usor pe foc domol, se adauga gutuile, batonul de scortisoara  si apoi apa, lasandu-se sa fiarba in cateva clocote, dupa care se trage cratita de pe foc, asezandu-se in locul ei o alta cratita in care se incalzeste uleiul, se adauga apoi amidonul amestecandu-se sa nu se prinda si dupa un minut se pune peste el compozitia cu gutuile, se adauga praful de sare si se lasa sa fiarba 10 minute, pana se inmoaie sufucient de bine gutuile. Stiu, o sa deveniti nerabdatori datorita parfumului emanat de mancarea tomnatica, dar se poate servi calda, asa ca, nu veti astepta prea mult pana la intalnirea cu aromele de neegalat ale acestei mancarici ce se asorteaza la culoare cu auriul toamnei si la gust cu mancarea de gutui a bunicii din anii la care ma intorc intotdeauna cu placere si dor  nebun de tot ce era simplu si foarte sanatos.

P1100577P1100578Nota: se poate reduce sau suplimenta cantitatea de zahar, la fel si apa, se mai poate adauga in timpul procesului daca se ingroasa prea tareP1100588Am incercat  candva sa caramelizez zaharul mai mult, pentru un plus de culoare, dar mancarea de atunci a avut un gust de caramel mai puternic si eu nu doresc acest lucru, noua ne place toamna sa savuram gustul gutuilor, si am ramas la varianta aceasta de usoara caramelizare a zaharului, doar pana se face galben. Voi puteti proceda dupa cum va este cheful si pofta.

P1100581Simplu, nu? Da’ bun!

P1100579Pofta buna!

 

Placinta cu mere si gutui

In weekendul ce doar a trecut mi-a fost suficient sa fac o plimbara in livada, sa vad cateva gutui frumoase ramase in varf de pom si planul  pentru „ceva bun” cu arome de toamna a incoltit in mod instantaneu in mintea mea. Dupa doua ore placinta asta minunata era gata de introdus in cuptor, atat de repede s-a infaptuit pofta ce am poftit! Si iata ce mi-a trebuit ca sa-mi fac pofta…

Ingrediente:

Pentru foile de placinta:

Ingrediente pentru foi:
400 /450  grame de faina de patiserie
2 galbenusuri mari
½ lingurita sare
100 ml apa minerala carbogazoasa
125 ml iaurt gras

Pentru impachetat( uns foile pentru fragezire):

175 grame de unt (sau margarina )
30 de grame de faina

Cred ca s-ar putea inlocui aluatul home made cu foietaj cumparat, eu personal n-am incercat, dar sunt persoane care inlocuiesc in retetele mele de placinte acest aluat cu foietajul si chiar le iese! 🙂

Pentru umplutura:

2 gutui mari, sau 3 medii aproximativ 1kg.

4 mere mari 600 gr.

250 gr. de zahar, plus sau minus dupa gust, se poate ajusta

25 gr. unt                                                                                                                                       scortisoara- dupa gust

optional: seminte de susan, un ou pentru uns (se poate si fara)
Mod de preparare:

Aluatul pentru foaia de placinta se face exact asa ca aici . La fel de bine merge si aluatul  placintei cu iaurt care e  minunat. Eu jonglez foarte mult cu aceste doua aluaturi pentru a-mi pregati foi de placinta. Umplutura se pregateste astfel:
-Se spala, se curata gutuile si merele de casuta samburilor;
-Se rad pe razatoarea mare, pentru mere;
-Se calesc impreuna cu zaharul, untul si scortisoara intr-o cratita antiaderenta pana se evapora apa si razatura de mere/gutui devine translucida;
-Se lasa la racit 15 minute;
Odata infaptuite etapele pe care vi le-am transmis telegrafic (sunt in mare graba, dar lumea vrea reteta) se intinde foaie subtire cam de trei milimetri avand grija ca marimea foii sa depaseasca marimea suprafetei tavii in care vom coace, tava mea a avut 35/22. Se transfera foaia in tava, lasandu-se sa atarne marginile ei pe langa tava pentru a acoperi placinta dupa umplere. Daca nu se intelege procedeul de asezare in tava, fiindca nu am poze intermediare, va rog sa consultati modalitatea de asezare in tava a foii si impachetarea placintei de la placinta cu visine este identic procedeul, doar umplutura difera. Apoi asezati umplutura peste foaie ,  acoperiti cu marginile lasate de rezerva, ungeti placinta si presarati-o cu seminte de susan, noua asa ne place, voi puteti sa renuntati la uns si presarat seminte, sau, dupa pofta si imaginatie, o puteti farda cu altceva, ca merge! Se coace in cuptor preincalzit la 170 de grade aproximativ o jumatate de ora, pana se rumeneste bine. In tot acest timp parfumul se va raspandi in mod cotropitor in toata casa, iar papilele cu greu isi vor tine in frau avalansele care se pregatesc de asalt.

P1100493Se lasa sa se racoreasca, totusi, pectina din mere/gutui va ajuta la inchegarea umpluturii si se va taia de minune. Daca rabdarea va joaca feste, se poate taia si calduta, dar cu un plus de grija. Nu vreau sa va spun cat de bine miroase, ce aroma razbate, ce savoare si ce cor de mmm-uri se aud in jurul mesei la care se serveste „parfumata”! Da, asa am botezat-o, fiindca este cea mai parfumata placinta, ce poate fi ridicata fara probleme la rang de prajitura! N-as da-o pe nicio alta placinta dulce, clar! Toate-mi plac, dar asta le pune capac! 🙂

Prima sectiune la taiere.

P1100497

P1100541Cu greu am putut fura cateva fotografii, mirosul intrat prin toate ungherele a grabit taierea si pana la terminare nu a mai fost decat un pas, caci am inconjurat-o cu pofte de oameni mici si mari si-am gatat-o  pe loc! 🙂

P1100527Nu ratati o astfel de placinta, altfel nu veti sti niciodata ce pierdere imensa ati suferit! 🙂

P1100503P1100512Pofta buna! O toamna  bogata in de toate va doresc si …”la placinte, inainte!” 🙂  🙂  🙂

P1100509PS. Dedic aceasta postare bunei mele prietene Elena Vasile Hinceanu, o romanca plecata departe, care vrea ” sa-i miroasa a toamna romaneasca” pregatind aceasta placinta la care a poftit dupa ce a vazut-o in fotografiile postate de mine pe Facebook! 🙂