Placinta cu carne si ciuperci

Ca ne plac mult placintele de orice fel, o stiu prea bine cei care ne cunosc mai de aproape. Ca-mi place mult sa fac placinte, stie de acum si lumea virtuala! Ca postez prea putine, raportat la cat de multe pregatesc si asta e adevarat, dar pentru a fi iertata macar putin, va spun imediat cum le-am facut pe ultimele doua, fiindca reteta este comuna, doar forma e putin diferita, fiindca n-am vrut  sa va plictisesc cu doua la fel! 🙂

P1210684

Ingrediente:

Ingrediente pentru foi:
400 /450 gr.  faina de patiserie
2 galbenusuri mari
½ lingurita sare
100 ml apa minerala carbogazoasa
125 ml iaurt gras

Pentru impachetat( uns foile pentru foietat):

175 grame de unt (sau margarina )
30  gr. faina

un galbenus pentru uns, seminte de care doriti

Pentru umplutura:

500 gr. carne tocata de porc, pulpa, sa nu fie grasa

500 gr. ciuperci

2 fire de praz, mai subtiri am avut eu, daca e mai gros, e de ajuns unul singur

o ceapa rosie sau alba

3 catei de usturoi

3 oua

4 linguri de ulei

piper, cimbru, oregano, dupa gust

o foaie de dafin

o lingurita rasa de sare

patrunjel verde si marar, cat va place, eu am pus cate o legatura mica din fiecare

Mod de preparare:

Aluatul se pregateste respectand intocmai pasii retetei de aluat de foeitaj . Acesta este aluatul meu preferat pentru placinte, deoarece pregatesc mai mult atunci cand am timp, il congelez si apoi il folosesc ori de cate ori ne vine chef de ceva dulce/sarat cu aluat foietat. Daca nu vreti sa faceti aluatul in casa, folositi aluat din comert. Prietenele mele au incercat si asa si le-a placut cum  a iesit, deci, alegerea va apartine! Daca aluatul este gata, se pregateste si umplutura, cam asa… Se curata ciupercile si se taie dupa dorinta, eu le-am taiat in bucati mai mari, fiindca am dorit sa le simtim din plin in placinta aceasta! Se curata prazul si ceapa , se toaca, la fel si usturoiul. Se pune uleiul intr-o tigaie incapatoare, se incinge si se soteaza ceapa si prazul numai pana sticlesc un pic. Se adauga  apoi carnea, mirodeniile si foaia de dafin, sarea si se lasa sa fiarba sub capac 10 minute, dupa care se adauga si ciupercile, isi vor lasa apa, se lasa iarasi sa fiarba la foc mic 10 minute, dupa care se incearca gradul de patrundere al carnii si daca se considera ca e prelucrata termic suficient, se opreste focul. Atentie, la final se scoate foaia de dafin din cratita, sa nu uitati de ea! Se adauga si verdeata tocata si se da la rece, voila!

P1210609

Dupa ce se raceste compozitia, se amesteca si cele trei oua, inainte de asamblarea placintei. Se intinde foaia de placinta rotunda, patrata, ovala, in functie de tava in care vreti sa o coaceti, eu v-am spus ca am facut doua, de data asta, una rotunda, in forma cu diametrul de 26. cm. si alta in forma de inima,fiind ca era la indemana, nu de alta, lumea stie ca eu le fac din inima!  🙂  Foaia se intinde de grosimea dorita, eu de aproximativ 3,5 mm. fiindca aluatul se foieteaza la copt si nu ne place sa fie crusta groasa, dar voi o puteti intinde dupa gustul vostru.Foaia se intinde astfel incat suprafata sa fie dubla fata de diametrul tavii de copt, fiindca va trebui sa se si acopere aluatul cu ea. Cam asa am procedat eu, voi ma puteti depasi in precizie.

P1210606

Asezarea foii in tava preagatita  cu hartie de copt, trebuie sa se faca fara miscari bruste, fiindca aluatul este moale si fraged, se poate rupe! Daca se intampla, nu se intra in panica, se carpeste putin si gata, placintim pana la capat! 🙂

P1210607Cand s-a racit compozitia de carne se aseaza cu grija in tava, stratul meu a avut trei cm. In functie de marimea tavii acesta poate varia, iese mai inalt intr-o tava mai mica si se subtiaza stratul de carne daca tava e mai mare. E buna oricum, va spun eu, dupa experiente de genul acesta fara numar, fara numar! 🙂

P1210613Se preincalzeste cuptorul la 180 de grade. Se acopera compozitia de carne cu partile de aluat de pe margini! Atentie, acolo unde aluatul face cute, se mai taie cate un triunghi din foaie, altfel ar iesi prea groasa partea aceea unde se increteste si nu o sa va placa! Bucatile taiate se folosesc la final pentru oarece ornamente. Uitati cum am carpit-o eu pe a mea, am taiat toate faldurile facute de aluat astfel incat sa nu vina parte peste parte cand aducem in centru! Daca veti gasi voi metode mai faine, va astept sa mi le spuneti si mie, asa cum si eu va spun ce stiu eu! Aaa, puteti sa intindeti si foi separte, pentru sus si jos, am incercat si asa, dar pentru mine e mai comod asa, cu sistemul plapuma! Important este ca la final sa acoperiti compozitia de carne cu foaie de aluat, da? Si din resturile decupate, eu am facut niste rame pe acolo, vedeti cum faceti si voi!  🙂 Se unge placinta cu un galbenus de ou amestecat cu o lingura de lapte, se presara cu seminte, oregano, fulgi de chili,  eu am pus fistic sarat la una din ele, ca ne place mult fisticul! Apoi se da tava la cuptor pentru 35 de minute.

P1210629Iat-o si pe cea de-a doua gata de sauna…

P1210622Le-am copt in cuptoare diferite. Cea din forma de inima, fiind mai mica si mai subtirica, s-a copt mai repede, priviti-o, isi trage putin sufletul inainte de asaltul papilelor innebunite de mirosul cuptorului! 🙂

P1210635Este clar ca am taiat-o prima pe aceasta! Pana s-a copt si s-a racit si cealalta, i se cantase deja „aleluia” 🙂  fiindca are un gust foarte bun, o textura deosebita si mixul asta de ingrediente noua ne place foarte mult. E buna la cina, langa un pahar cu lapte sau iaurt, ca aperitiv, ca gustare la scoala sau servici, la o intalnire intre amici si ce mai merge dupa ea, ghici! 🙂 La noi nu trece o luna fara sa facem macar o placinta cu carne, pentru ca de placintarit, ne placintarim saptamanal si e bine asa, nu e un moft, vrem gustari sanatoase! Si mai dam si la altii care nu fac…Si lor le place! Gata, am pregatit-o pentru servire, sa vedem si sectiunea!

P1210684

P1210708

P1210712Daca nu va place sa vedeti bucatile de ciuperci mai mari, asa cum ne place noua, tocati-le marunt, cat va lasa inima, noua ne place sa nu slutim prea tare moleculele, cu cat mai mari, cu-atat mai bine si mai ales, mai sanatos!  Gustul e foarte bun! Se poate servi alaturi de rosii, ardei, daca nu vreti cu lactate, e foarte satioasa si mai ales, gustoasa! Si nu va mai spun, se taie frumos, sub orice forma se doreste , are aspect frumos pe masa, e numai buna  de facut! :))))))))))))))))))))))))))))

P1210718Pana s-a racit si cealalta, s-a facut deja miezul noptii, dar nu va las cu ochii in ceata, v-o arat si pe ea! A fost ambalata si dusa colegilor spre degustare, la  pauza mare!

P1210687Cu speranta ca toate au fost zise, va las sa degustati placinta si ma gandesc deja cu ce sa o umplu pe urmatoarea… Pofta buna, dragilor!

3 gânduri despre „Placinta cu carne si ciuperci

  1. Nu ne-ai mai hrănit ochii de multă vreme, dar ai recuperat cu o piesă de rezistență de toată frumusețea, ca să nu mai zic de gustul deosebit pe care trebuie să-l aibă. Cinste cui a făcut-o și sănătate celor care au mâncat din ea, fie și numai din privire! 🙂

  2. Din cauza problemelor de sanatate nu prea am stat in bucatarie, Petru si e asa de rau… Va duc dorul si ma simt aiurea, ca nu am mai trecut nici pe la voi, dar sper sa pot recupera! Tu, ca si cititor fidel,meriti o placinta intreaga, chit ca e foarte satioasa placinta asta!:)

  3. suntem o familie de ciupercari, chiar azi am pregatit pulpa de curcan cu ciuperci japoneze(shitake), un fel de „ciulama”, la care-am adaugat usturoi si patrunjel verde, plus o mamaliguta delicioasa cu unt sarat si putin parmesan ras… o minune! 🙂

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.