Tort diplomat cu iaurt si lamai confiate

Povestea acestui tort este strans legata de o alta poveste dulce de aici…Cand am un desert de facut in timp record si vreau sa fie si gustos si aratos,  salvarea mea vine intotdeauna de la acest tort, cu variatiunile impuse de sezon si binedispunere! Crema diplomat v-am prezentat-o la postarea despre rulada diplomat. Mai ramane sa vorbim despre restul si veti avea in fata o feliuta dintr-un tort, a carui preparare nu mi-a luat mai mult de o jumatate de ora pana l-am depozitat in frigider, in asteptarea unor musafiri care-si anuntasera vizita doar cu vreo doua ore inainte de a ajunge la noi.

Picture 177

Ingrediente:

250 gr. piscoturi

400 gr. iaurt

350 gr. zahar

3 lamai medii

400 gr. frisca
15 gr. gelatina

45 ml. zeama de compot

o lingura coaja de lamaie

o fiola esenta de vanilie
optional:  diverse fructe proaspete sau din compot, frisca pentru ornat etc.

Mod de preparare:

Se confiaza mai intai lamaile, dar asta dupa ce in prealabil le-ati spalat bine si le-ati tinut macar o ora intr-o solutie de apa si bicarbonat, fiindca am citit ca asa mai scapam de chimicalele din coaja. Eu asa procedez de cand am citit si pentru acest lucru ii multumesc Adniei! Gata „toaletate” lamaile se taie in felii rotunde de 4 mm. grosime. Din cantitatea de zahar mentionata la ingrediente, masuram 100 de grame. Zaharul acesta il punem la caramelizat intr-o cratita antiaderenta. Nu trebuie ars, ci caramelizat, deci pazit, ca el o sa vrea sa se arda! 🙂 Cand s-a caramelizat toata masa de zahar, se adauga in tigaie 50 ml. apa si  feliile de lamaie, care se mai presara cu o lingura de zahar, lasandu-se sa fiarba la foc mic.

Picture 149In acest timp se pregateste crema diplomat, respectand intocmai indicatiile de la rulada. Nu uitati, la crema se foloseste doar cantitatea de 250 gr. zahar! Intre timp se verifica lamaile si daca au capatat o culoare usor aramie, iar siropul s-a legat un pic, se ia tigaia de pe foc, iar feliutele se scot cu spumiera pe un platou si se presara iar cu putin zahar.

Picture 151Se pregateste apoi o forma adecvata, in care se va monta tortul si aceasta se captuseste cu folie alimentara transparenta. Forma mea nu a fost prea inalta si am taiat piscoturile in doua.Se  pensuleaza  piscoturile pe o parte cu sirop din tigaia in care s-au confiat lamaile si cu partea dulce se lipesc de peretii formei. Am recurs la cest truc, pentru a se fixa mai bine si a dat bune rezultate. Bine ca v-am spus si asta, pentru ca toata lumea ma intreaba cum de nu se deranjeaza atunci cand se toarna crema peste ele, eu cu metoda asta am reusit sa le pironesc! 🙂 Se toarna cu grija putina crema diplomat simpla, fara fructe, pentru a avea aceasta parte a tortului dreapta, fiindca aceasta va fi partea de sus a tortului cand il vom rasturna pe platou si ne ajuta la ornat!

Picture 155Apoi se toaca marunt jumatate din feliile confiate de lamaie si impreuna cu alte fructe , ananas prefer eu, se adauga in restul de crema si se pune in forma , se niveleaza totul.

Picture 158Se acopera cu marginile foliei ( sa nu uitati sa lasati rezerva) si se da la frigider cel putin o ora. Dupa ce si-a facut stagiul la frigider, se rastoarna tortul pe un platou si se incepe ornarea, care poate fi atat de diversa, incat nu vreau sa ma opresc deloc la ea. Eu va prezint variante din „filme” diferite, numai de la Revelion incoace l-am facut de trei ori, fara sa avem vreun eveniment deosebit, doar asa , musafiri de-ai casei! Nu am poze cu toate torturile intregi, fiindca nu prea apuc sa fac, lumea este nerabdatoare sa vada sectiunea, sa simta gustul si va asigur ca asteptarea nu le este inselata!

P1100798E un tort light, in stare sa satisfaca pofta de dulce si sa te racoreasca in acelasi timp, numai bun de pus pe o masa sarbatoreasca, unde, de regula, este multa mancare.

Picture 159Picture 126Picture 178Inca un tips…Feliile confiate de lamaie folosite la ornarea tortului, se pensuleaza pe deasupra, dupa ce se aseaza pe tort, cu sirop din tigaia in care s-au confiat. La mine se vede faptul ca a imprumutat si putina culoare de la afine si nu va spun cat de nerabdatoare era lumea sa primeasca o feliuta d’asta! Si eu sunt acum cand nu mai am, parol!

Picture 154Acesta este tortul  meu diplomat cu iaurt si lamaie, dragii mei cititori, sper sa va placa, pofta buna!

P.S. Dedic aceasta postare Nicolettei Irina, prietena mea de pe facebook, pentru care am o deosebita pretuire. Este una dintre fanele tortului si vrea neaparat sa-l faca! 🙂

Scovergi ca ale bunicii

Stiu ca termenul „ca la bunica” s-a demonetizat deja, dar nici nu-l pot inlocui, asa cum nu pot inlocui in inima mea amintirea acestor scovergi, pe care le-am mancat pentru prima data (de cand am amintiri) unde credeti, tot la bunica! Si acum, ca si in copilarie, mi se face dor de aceste infoiate si niciodata nu preget sa le fac pentru mine si ai mei. Sa vedeti ce usor se fac…

P1110145

Ingrediente:                                                                                                                         Aceleasi ca si la turte

500 gr. faina + 100 gr. pentru infainat planseta                                                                              o cana de apa calda (250 ml.)
un cub de 25 gr. drojdie proaspata
o lingurita de sare
o lingura rasa de zahar                                                                                                                          3 linguri de ulei de masline                                                                                                                 In plus aveti nevoie de 1/2 litru ulei pentru prajit scovergile.

Mod de preparare:

Se respecta intocmai indicatiile de aici. Retineti, va rog, faptul ca acest aluat se poate pregati si la masina de paine, folosind programul de framantare/dospire. Cand aluatul a crescut suficient, indiferent de modul cum il preparati, manual, sau la masina, se rastoarna pe planseta de lucru.

P1110092In continuare se procedeaza asa: se rup bucati mici de aluat, din care se modeleaza cu degetele  inmuiate in ulei ( pentru a nu se lipi) scovergile. O fotografie va completa explicatiile mai usor, priviti!

P1110094Sub nicio forma sa nu se incerce intinderea aluatului cu sucitorul, fiindca se preseaza si aluatul da inapoi, nu mai este pufos! Structura acestui aluat, fara lapte, fara oua, este alta decat a celui de gogosi. Farmecul scovergilor sta si-n acele denivelari, asa cred eu! Dupa ce s-au modelat toate scovergile, se coc in tigaia cu mult ulei si se scot pe servetel absorbant. Sigur nu apuca sa se raceasca, fiindca o sa vedeti cu ce viteza o sa se haleasca!  🙂  Dar sunt prea bune calde, asa sa le mancati!

P1110115

Picture 202Daca doriti sa umpleti cateva si cu branza, asa cum se intampla la noi  de fiecare data, se      procedeaza astfel: pe o jumatate din foaia de scovearga intinsa pe planseta, asezati branza, indoiti apoi  cealalta jumatate peste ea, suprapuneti cu grija si lipiti marginile prin apasare cu dintii unei furculite.

P1110100Apoi se prajeste si aceasta, ca si cele simple. Rezultatul va fi uimitor!

Picture 226Noi procedam asa,  daca le facem iarna: in momentul in care ne apucam de umplut scovergile cu branza, punem si o ulcica de vin la fiert! 🙂 Iese o combinatie traznet!

Picture 247Sunt sigura ca si copiii ar fi incantati daca le pregatiti scovergile bunicii, nu refuza ei asemenea delicii!

Picture 269Sper sa folositi reteta, mai ales ca nu implica vreun sacrificiu pecuniar, pofta buna!

Picture 250