Din ciclul „vechi, dar bun”am facut zilele acestea prajitura cu mere despre care vreau sa povestesc acum, in ciuda faptului ca nu am poze noi. Nu-i nimic, bunatatea prajiturii nu are legatura cu pozele, ba, as zice ca se potriveste totul: prajitura veche, buna rau si-acum, poze mai de demult, dar de referinta pentru cine vrea sa faca prajitura acum…asa ca, daca doriti sa va apucati de treaba, iata ingredientele: Pentru blat:
2 cani faina-500 gr.
un galbenus de ou
un praf de sare
o lingura miere/merge si zahar
4 linguri unt topit, merge si ulei
o cana de lapte-250 ml.
o lingura de drojdie uscata, merge si un cub mic de drojdie proaspata, 25 gr. Pentru umplutura: 1 kg de mere
o lngurita scortisoara
150 gr. zahar, sau cat de dulce doriti sa fie umplutura
25 gr. unt un ou pentru uns, optional
Mod de preparare:
Se face un aluat flexibil, usor de prelucrat, fie la masina de paine, respectand instructiunile de folosire ale masinii din doatare, fie la robot, sau manual, dupa putinta si dorinta. Daca lucrati manual procedati astfel: -se freaca drojdia cu mierea/zaharul, se adauga 1/4 din lapte (caldut) si patru linguri de faina si se lasa 10 minute, pana se dubleaza volumul compozitiei;
-se adauga laptele caldut, putin cate putin, galbenusul si apoi untul topit, sarea si restul de faina, e posibil sa va intre mai multa cu doua/trei linguri, depinde de tipul fainii folosite si gradul de umiditate; -se lasa la crescut aluatul 1/2 ora; Iata aluatul „bine crescut” 🙂 pe planseta infainata, gata de asamblare!
In acest timp pregatim merele, le radem si le calim in unt, adaugam scortisoara, zahar si lasam totul pe foc pana se evapora zeama.( Eu nu le curat de coaja fiindca asa am invatat din cartile d-lui Mencinicopschi, voi daca vreti sa faceti asta, sunteti liberi…) Daca am facut bine toate aceste lucruri, ne pregatim sa dam prajiturii forma finala. Imaginatia ne poate zburda oricat, se poate jongla binisor cu modalitatile de asamblare a prajiturii. O modalitate ar fi sa se intinda foaie de 4 mm. grosime, atentie, suprafata foii trebuie sa fie cel putin dubla fata de cea a tavii in care veti coace. Aluatul ajunge pentru o forma de 22/30. Se aseaza foaia in tava unsa sau captusita cu hartie de copt in asa fel incat sa ramana pe dinafara si o parte pentru acoperit, asta doar daca vreti sa nu intindeti doua foi, se poate si asa. Eu am intins o foaie mare( in dreapta fotografiei atarna partea care va acoperi prajitura) am asezat umplutura, am nivelat-o.
Am imbracat, practic, umplutura cu foaia de pe marginile tavii, am taiat surplusul de coca, l-am intins din nou si am facut fasiute pe care le-am folosit la decorarea partii superioare cu un grilaj. Iata cum arata gata coapta prajitura.
Se lasa sa se raceasca, asta e lucrul cel mai greu de facut dupa ce simturile olfactive ne-au fost invadate de miros de mar si scortisoara! Se taie in formele dorite.
Si dupa ce o gusti, ai tot manca…
Iese suficienta, asa ca esti rasplatit indeajuns, indrazneste!
Altadata am facut-o pe acelasi principiu de asamblare in forme de chec, ies doua, iata, poze explicative.
Se taie frumos si asa si e tot buna, pe cuvant de pionier! (facut la Adamclisi) 🙂
Si altadata, fiindca nu sunt stereotipa, am facut-o sub forma de cosulete si mai buna, zau!:)
Nu stiu daca o s-o faceti si voi, dar eu sigur o voi repeta fiindca are gustul de”acasa” si e si sanatoasa!
Pofta buna!
cufarul cu bucurii 