Supa crema de napi

Nu se poate sa fie toamna si aroma acestei supe cremoase sa lipseasca din meniul acestor zile minunate de octombrie! Si nu se poate sa treaca o zi fara sa ma plimb putin prin gradina, sa mai simt mangaierea unei raze si mireasma busuiocului ce se incapataneaza sa ramana verde. Si-am luat mireasma sa cu mine in bucatarie. Astfel nici nu am simtit cand s-a facut supa mea de napi la care ma gandeam de ceva vreme. Iata ce mi-a trebuit ca sa gatez supa asta…

Ingrediente:

800 gr. napi
1 morcov
1 pastarnac
2 cepe                                                                                                                                                  3 3 linguri ulei ev. de masline                                                                                                          nucsoara, sare- dupa gust

Mod de preparare:

Se spala zarzavatul, napii se  curata si  cu buretelul ,  au o cojita subtire precum a cartofilor noi. Se taie grob(fiindca oricum se blenduiesc apoi) morcovul, pastarnacul, ceapa, aici fac o paranteza…( Mi-am rugat sotul sa curete el ceapa si nu vazuse ca am pe masa ceapa rosie, s-a dus si a adus ceapa alba, asa ca am pus-o pe aceea adusa de el ca sa-si simta contributia adusa la prepararea supei 🙂 !) Se pun intr-o tigaie la sotat ceapa, morcovul si pastarnacul.

In timp ce se soteaza acestea se taie in patru si napii pentru inlesnirea fierberii. Cand s-au inmuiat legumele din tigaie se toarna  intr-o oala, se adauga un litru de apa, putina sare si nucsoara si se fierbe totul la foc moderat cam douazeci de minute, pana sunt bune de blenduit.  Eu am asezat oala sub presiune in chiuveta cu apa si dupa cinci minute am introdus mixerul vertical direct in oala.

Intr-un minut devine o compozitie cremoasa, cam asa…


In timp ce se fierbeau ingredientele supei, nu am stat degeaba, am pregatit crutoane. Acum e totul gata, poftiti la masa!Da, da, e cremoasa si mai ales-gustoasa!

Eu am servit-o cu busuioc , dar sotul a dorit sa vada patrunjel in farfuria sa, de gustibus non est discutandum! 🙂

Amandoi am manacat cate doua portii si am decretat ca se va repeta cel mai tarziu saptamana viitoare. Sunt sigura ca si voua o sa va placa daca veti avea placerea sa o incercati. Pofta buna!

Drob de pasare in forme de muffins

Am mai postat reteta de drob din maruntaie de pasare pe blog, dar cum imi plac variatiunile pe aceeasi tema, astazi l-am pregatit putin altfel, mai degraba intr-o alta forma si cum rezultatul ne-a intrecut asteptarile, m-am gandit ca e demn de dat mai departe, fiindca i-ar sta bine in forma asta de prezentare langa alte antreuri la mesele festive. Gratie cocoseilor din ograda care-si luasera prea mare avant, crezandu-se atotstapanitori si  pe care i-am sacrificat, dar si a verdeturilor renascute in racoarea diminetilor de toamna, am decis fara drept de apel ca organele sa mearga direct la drob! Deci materia prima afost de cea mai buna calitate, placerea de a-l pregati asisderea, la fel si aceea de a va impartasi experienta din bucatarie, asa ca trec la fapte…

Ingrediente:

700 grame organe de pui(pipote, ficati, inimi)

6 oua mari

o legatura mare de ceapa verde

o legatura mare de patrunjel

o legatura mare de marar verde

3 foi de dafin

10 boabe de piper

sare dupa gust

1/2 lingurita piper macinat

1/2 lingurita cimbru
Mod de preparare:
Se pun organele la fiert cu boabele de piper intregi, foile de dafin si putina sare. Atentie, nu se fierb prea tare! Dupa ce se scot si se lasa la racit, in zeama in care au fiert, strecurata, se fierbe si cescuta de orez. Se va inchide la culoare din cauza zatului in care au fiert organele, nu-i rau! Se lasa apoi si orezul la racit. In acest timp se fierb trei dintre oua, se curata. Se taie marunt ceapa verde, patrunjelul si mararul. Practic, daca am ajuns in acest punct, drobul e ca si facut, ce-a fost greu, a trecut! 🙂

Se toaca prin masina organele si orezul amestecate, orezul nici nu se mai cunoaste in castron!

Apoi se vor amesteca la un loc: ceapa verde, patrunjelul, mararul, miroseniile, cele trei oua crude ramase.

Se potriveste gustul de sare si incepem sa punem compozitia in formele de muffins. Eu am procedat astfel:                                                                                                                                -am taiat ouale fierte in sferturi;                                                                                                       -am asezat in fiecare orificiu al formei captusit cu hartie speciala cate o lingura de compozitie de drob;
-peste compozitie am pus un sfert de ou;

-am pus iarasi cate o lingura de compozitie, rotunjind un pic fiecare cocolos format cu lingura din dotare;

Cand s-a terminat si operatia aceasta, tava e gata de dat la cuptor. Se tine la sauna o jumatate de ora la 190 de grade, dar cuptorul trebuie sa fie preincalzit! Va prezint muffinsii mei sarati, gata copti!

Va garantez ca sunt  buni, buni!

Sectiune…

Si pofta buna!