Melancolii de toamna

Toamna e la ea acasa,                                                                                                                      Daca ploua, nici nu-i pasa.
Si de gandul rau ma doare,
Toamna asta, habar n-are!

Ea si-a pus vesmant de gala
Si-aurita, geniala,
Trece pe alei zambind,
Nici ca-i pasa ca eu plang!

Si atatea roade are,
In cohorte si hambare!
N-are nici o treaba ea,
Sa stie de boala mea…

Eu ma macin de durere
Mai ales la umezeala,
Dar o las sa ma ignore,
Fiindca dansa-i triumfala!

De belsug, ea e ferice,
Nici eu nu-s saraca-as zice…
Dar, nici bine nu ma simt
De cand ploile-au venit.

Si suport si ma alint,
Cu al doamnei colorit,
Fiindca stiu ca vina n-are
Toamna, pentru ce ma doare.

Si totusi… te iubesc, madama!
Cum as putea eu fara toamna?
Ma doare gandul, ma-nfioara
Ca peste nu stiu cata vreme
O sa-ti cantam…”Adio, doamna!”

Geladumi